În cadrul unui eveniment de amploare ce a reunit profesioniști din domeniul medical național cât și internațional, Siemens Healthineers a anunțat instalarea în premieră a MAGNETOM Flow în România, o tehnologie inovatoare de rezonanță magnetică (MRI) proiectată pentru a îmbunătăți capacitățile de diagnostic și a crește eficiența în îngrijirea pacienților. La evenimentul organizat de Siemens Healthineers România pe 24 aprilie au participat personalități marcante la nivel național și internațional din domeniile medical, științific și educațional.
Această lansare marchează nu doar un moment istoric pentru România, ci și contribuie direct la poziționarea țării noastre pe harta inovației, tehnologiei și educației. După lansarea internațională de la Viena de la începutul lunii februarie, instalarea MAGNETOM Flow la Clinica Dorna Medical, care urmează să își deschidă porțile în luna iunie a acestui an în Borșa, este dovada pionieratului asumat de Siemens Healthineers România de a implementa această tehnologie de vârf, pentru prima oară, în țara noastră.
MAGNETOM Flow aduce o evoluție semnificativă în domeniul imagisticii medicale, oferind o serie de beneficii esențiale pentru pacienți și profesioniștii din domeniul sănătății. Cu tehnologia sa inovatoare, acest sistem MRI permite obținerea de imagini de înaltă calitate, cu rezoluție superioară și claritate remarcabilă, facilitând un diagnostic precis al diferitelor afecțiuni medicale. Capacitățile sale avansate de imagistică permit medicilor să identifice și să evalueze mai bine leziunile și patologiile, conducând astfel la alegerea celor mai eficiente strategii de tratamanet, personalizate pentru fiecare pacient. În plus, MAGNETOM Flow este prima platformă (T) 1.5 pentru imagistică prin rezonanță magnetică de la Siemens Healthineers cu circuit de heliu închis, etanș pe viață, fără țeavă de evacuare a heliului și care, în caz de pierdere a acestuia, permite repunerea automată în funcțiune, fără nicio intervenție din partea echipei de service Siemens Healthineers.
Evenimentul din 24 aprilie, care a marcat o premieră pentru România, dar și aniversarea a 40 de ani de tehnologie MAGNETOM pe piață, a reunit profesioniști care au dezbătut cele mai recente noutăți din domeniu și implicațiile pe care le are o astfel de tehnologie inovatoare. Panelul de discuție a fost moderat de Dr. Claudia Oanea, Managing Director Siemens Healthineers Romania, iar interlocutorii săi au fost: Cristian Bușoi, Președinte ITRE, membru în Parlamentul European, Prof. Bogdan Pană, lector în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Prof. Ioana Gheonea, Președinte al Comitetului de tineret ESR (Societatea Europeană de Radiologie), Dr. Daniel David, Rector al Univeristății „Babeș-Bolyai”, Sonja Wehsely, Executive Vice President CEECA Siemens Healthineers, Ginny Wu, Global Product Manager (MRI) Siemens Healthineers, Dominik Pawlinker, Business Manager MR CEECA Siemens Healthineers și Florin Preoteasa, Business Development Manager MR CEECA.
Unul dintre avantajele majore ale MAGNETOM Flow este capacitatea sa de a îmbunătăți experiența pacientului în timpul procedurilor de scanare MRI. Datorită designului ergonomic și tehnologiilor avansate de reducere a zgomotului și de accelerare a scanării, MAGNETOM Flow oferă o experiență mai confortabilă și mai plăcută pentru pacienți. Reducerea timpului de scanare cu până la 50% și eliminarea necesității repetării procedurilor nu doar îmbunătățesc confortul pacientului, ci și cresc eficiența și productivitatea în cadrul unităților medicale. În plus, MAGNETOM Flow se remarcă prin versatilitate, putând fi utilizat pentru o gamă largă de aplicații medicale, de la imagistica cerebrală și a coloanei vertebrale până la cea cardiacă și oncologică.
Instalarea MAGNETOM Flow la Clinica Dorna Medical din Borșa este rezultatul unei colaborări de succes între sectorul public și cel privat. MAGNETOM Flow va fi instalat la Clinica Dorna Medical, care se va deschide în luna iunie acestui an, urmând ca pacienții aferenți ariei geografice, precum și cei de la Spitalul Borșa, să beneficieze și ei de această tehnologie inovatoare. Colaborarea nu doar aduce imagistica medicală de ultimă generație mai aproape de comunitate, ci îi scutește pe pacienți de parcurgerea unei distanțe de peste 100 de km pentru a ajunge la primul centrul medical pentru scanări MRI. Prin extinderea accesului la MAGNETOM Flow și la Spitalul Borșa, Siemens Healthineers se asigură că pacienții din regiune au acces ușor la capacitățile avansate de diagnostic, contribuind direct la îmbunătățirea calității serviciilor de sănătate cu rezultate pozitive pentru pacienți.
Sonja Wehsely, Executive Vice President CEECA Siemens Healthineers, a declarat cu ocazia evenimentului: „Introducerea unuia dintre primele sisteme MAGNETOM Flow din lume în România demonstrează angajamentul nostru de a contribui la îmbunătățirea sistemului de sănătate prin inovație continuă. Acest sistem este conceput pentru a fi eficient energetic reducând utilizarea resurselor. Investind în tehnologii precum MAGNETOM Flow, nu doar avansăm în diagnosticarea medicală, ci facem și un pas esențial către atingerea obiectivului nostru de a ridica nivelul de calitate a sistemului de sănătate la cele mai înalte standarde, păstrând o abordare sustenabilă.”
La rândul său, Claudia Oanea, Managing Director Siemens Healthineers România, și-a exprimat entuziasmul pentru instalarea în premieră a platformei MAGENTOM Flow în țara noastră: „Prin introducerea, în premieră mondială, a acestei platforme într-o clinică din România, Dorna Medical, reconfirmăm angajamentul de a revoluționa industria medicală de la noi din țară. Capacitățile clinice și tehnice ale echipamentului MAGNETOM Flow îi susțin pe clinicieni în stabilirea unui diagnostic de precizie, conducând la decizii de tratament mai bune și, în final, la îmbunătățirea îngrijirii pacienților.”
MAGNETOM Flow este conceput și pentru a reduce consumul de resurse, cum ar fi heliul, și consumul de energie. Tehnologia Dry Cool împreună cu funcționalitățile îmbunătățite de economisire a energiei reduc semnificativ costurile și consumul de energie. În plus, dimensiunea compactă și absența conductei de evacuare fac instalarea sistemului mai ușoară și mai economică în cadrul instituțiilor medicale, fără a necesita modificări de structură ce pot antrena costuri semnificative. Această abordare sustenabilă nu doar protejează mediul înconjurător, ci și promovează o practică medicală mai prietenoasă și responsabilă față de mediu.
Florin Preoteasa, Business Development Manager MR CEECA, subliniază semnificația strategică a MAGNETOM Flow în stimularea creșterii și competitivității în industria sănătății. „MAGNETOM Flow este un „jucător” cheie pe piața MRI, oferind performanțe și rentabilitate fără precedent pentru furnizorii de servicii medicale. Iată că la 40 de ani de excelență în tehnologia imagistică MAGNETOM, aducem în premieră în țara noastră cea mai recentă inovație oferită de această gamă. Suntem încrezători că MAGNETOM Flow va consolida poziția noastră ca lider în soluții de imagistică prin rezonanță magnetică, promovând o creștere durabilă și aducând beneficii tangibile clienților noștri.”
„Instalarea primului MAGNETOM Flow la Borșa se aliniază misiunii noastre de a ajunge la comunitățile izolate, asigurându-ne că instrumentele avansate de diagnostic nu sunt doar un privilegiu rezervat unor grupuri restrânse. Această tehnologie va echipa furnizorii locali de îngrijire medicală cu capacități precise și eficiente de diagnostic, îmbunătățind în cele din urmă îngrijirea pacienților din această zonă. Instalarea acestui echipament la Clinica Dorna Medical va îmbunătăți semnificativ procesele de diagnostic și tratament, cu beneficii enorme pentru comunitatea locală,” a adăugat Domink Pawnlinker, Business Manager MR CEECA Siemens Healthineers.
„Suntem mândri să fim primul centru medical unde se va instala MAGNETOM Flow, tehnologie care nu doar optimizează procesul de scanare, ci redefinește modul în care oferim asistență medicală pacienților prin creșterea nivelului de confort al acestora pe timpul procedurii. Capacitatea de scanare a acestui echipament este extraordinară și ne va permite să oferim un diagnostic mai rapid, dar și mai precis, aspecte cruciale pentru un tratament eficient. Importanța demersului este cu atât mai mare, având în vedere că pacienții din regiunea Borșa călătoresc pe o rază de peste 100 km pentru a beneficia de servicii de scanare. Această realizare nu este doar un pas important pentru noi ca instituție medicală, ci reprezintă un angajament ferm față de binele și sănătatea comunității pe care o deservim”, a spus Dr. Roman Boca, Fondator și General Manager Dorna Medical.
„Astăzi, Societatea de Radiologie și Imagistică Medicală a marcat un moment istoric alături de Siemens Healhineers Romania prin anunțul oficial al instalării primului MAGNETOM Flow la nivel global, la noi în țară. Acest moment nu reprezintă doar un progres tehnologic, ci și o promisiune indeplinită față de pacienți, de societate, aceea de a oferi îngrijire medicală performantă. Prin facilitarea accesului la echipamente de ultimă generație și programe de formare continuă, toți ne angajăm să susținem dezvoltarea profesională a radiologilor români, oferindu-le premisele de a atinge excelența în dignostic și tratament”, a subliniat Prof. Dr. Ioana Gheonea, Președinte al Comitetului de tineret ESR (Societatea Europeană de Radiologie).
Bogdan Pană, lector în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, a declarat în cadrul evenimentului: „Este esențial să colaboram cu toate părțile interesate: guvern, instituții private și comunități locale pentru a dezvolta un sistem de sănătate care nu doar răspunde nevoilor actuale, dar este și pregătit să facă față provocărilor viitoare. Viziunea mea este aceea de a avea un sistem sanitar românesc în care fiecare pacient se simte valorizat, respectat și îngrijit corespunzător. Accesul la tehnologie de ultimă generație, educația profesioniștilor din domeniu prin training continuu, alături de implementarea unui sistem de management sanitar eficient reprezintă pilonii pe care trebuie să îi consolidăm.”
Instalarea la clinica Dorna Medical din Borșa a MAGNETOM Flow de la Siemens Healthineers România marchează un moment cheie în evoluția imagisticii medicale, oferind o acuratețe de diagnostic fără egal, eficiență în fluxul de lucru și în îngrijirea pacienților din regiune.