HORNBACH România, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, răspunde dinamicii pieței muncii printr-o strategie de dezvoltare a resurselor umane, ce include ajustări salariale și creșterea echipei la nivel național. Compania își consolidează astfel poziția de angajator competitiv pe piața românească mai ales datorită remunerației corecte pe toate palierele.
În acest moment, HORNBACH România are 1.235 de angajați. Cu aproape 91% dintre aceștia activând în magazine și 9% în cadrul sediului central, compania demonstrează o structură solidă. Dinamica echipei reflectă o diversitate echilibrată, cu o distribuție aproape egală de gen (52% bărbați, 48% femei) și o medie de vârstă de 39 ani, subliniind o cultură matură. Mai mult de atât, peste 21% dintre angajați sunt parte din companie de peste 10 ani, în timp ce alți 21% au o vechime cuprinsă între 5 și 10 ani. Restul, de 58%, au sub 5 ani în structura companiei.
„Cu siguranță, piața forței de muncă a fost foarte dinamică în ultimii ani, pe toate segmentele, nu doar în retail. Ne confruntăm cu provocări semnificative pe piața muncii, printre care se numără implicarea simultană a candidaților în mai multe procese de recrutare și lipsa răbdării din partea acestora. În plus, deficitul de specialiști accentuează aceste dificultăți, determinând nevoia unei abordări mai strategice în recrutare”, a declarat Mihaela Boghiu, Director HR al HORNBACH România.
Potrivit afirmațiilor sale, atât provocările pe zona de recrutare și de retenție a angajaților, cât și nevoia de mărire a echipei la nivel național au fost principalele motive ce au dus la noua strategie de salarizare a angajaților. Astfel, HORNBACH România își exprimă angajamentul față de membrii echipei locale prin acordarea unui pachet motivațional, oferind un salariu ce pornește de la 3.100 lei net pentru posturi de lucrător comercial și casier, dar care poate fi chiar și mai ridicat, acesta fiind completat de un set complex de beneficii.
“La HORNBACH, înțelegem că satisfacția angajaților începe cu un pachet salarial competitiv, dar nu se limitează la acesta. Salariul de bază începând de la 3.100 lei net reprezintă doar punctul de plecare într-o carieră la HORNBACH, cu o structură salarială flexibilă, ce ia în considerare calificările, experiența și condițiile specifice de muncă ale fiecărui angajat. Această abordare asigură că nimeni nu rămâne ancorat într-un nivel salarial inițial, ci are perspective clare de creștere. Anual, realizăm un proces de evaluare a performanțelor și potențialului, în urma căruia se analizează ajustarea salariilor, în funcție de performanța individuală și succesul companiei. Acest mecanism de evaluare periodică nu doar că reflectă aprecierea noastră față de contribuția fiecărui membru al echipei, dar și angajamentul nostru de a împărtăși succesul companiei cu angajații noștri”, a mai spus Mihaela Boghiu.
În plus față de remunerație, compania oferă un pachet de beneficii extins, conceput pentru a răspunde nevoilor diverse ale angajaților. Printre acestea se numără tichete de masă de până la 577,5 lei/lună, bani pentru transport – 160 lei/lună, 2 prime anuale fixe în valoare de 1.200 lei net fiecare, prime de performanță în funcție de rezultate și multe altele.
Mai mult de atât, HORNBACH promovează o cultură organizațională centrată pe comunicare deschisă și feedback continuu, beneficiind de o structură ierarhică orizontală care facilitează dialogul constructiv între toate nivelurile. Angajații sunt încurajați să participe activ la ședințe, unde opiniile și ideile lor sunt nu doar solicitate, dar și valorizate, stimulând astfel inovația și îmbunătățirea constantă a proceselor.
Focusul companiei pe dezvoltarea profesională este o prioritate, HORNBACH oferind programe de formare specializată și oportunități de avansare bazate pe recunoașterea și evaluarea meritelor individuale. Acest angajament față de promovarea internă reflectă filozofia companiei de a cultiva talentele proprii. De altfel, peste 90% dintre colegii din middle și top management au făcut carieră la HORNBACH.
De asemenea, se pune un accent deosebit pe ajustarea periodică a structurilor salariale și a pachetului de beneficii, cu scopul de a menține un nivel înalt de motivație în rândul echipei. Pentru anul în curs, compania are în plan să atragă 100 de noi colegi în echipă, în toate cele 9 magazine pe care le deține pe plan local, dar și în sediul central. În acest sens, HORNBACH definește candidatul ideal drept amabil, comunicativ și dedicat. Aceste calități, alături de o orientare strategică spre dezvoltare și inovație, sunt esențiale.
Grupul HORNBACH este un concern DIY independent, condus de o familie, sub egida HORNBACH Holding AG & Co. KGaA, care este listat la Bursa de Valori din Frankfurt și a generat vânzări nete de 6,3 miliarde de euro în anul financiar 2022/23 (data bilanțului: 28 februarie 2023).
Acest lucru face ca Grupul HORNBACH să fie unul dintre cei mai mari cinci retaileri de articole de bricolaj și grădinărit din Europa. Fondată în 1877, HORNBACH este singura companie din sectorul bricolajului cu o istorie care se întinde pe șase generații. Compania de retail operează în prezent 169 de magazine de bricolaj și centre de grădinărit, două magazine specializate și magazine online în nouă țări europene. Conceptul de vânzări și gama de produse se concentrează în special pe nevoile clienților de proiecte și ale profesioniștilor. HORNBACH garantează clienților săi prețuri permanent scăzute, ceea ce o face lider de preț în acest sector. Calitatea ridicată a consultanței și serviciile excelente ale companiei au fost recunoscute în numeroase teste și studii independente.
Cu realizări de pionierat, cum ar fi primul magazin de bricolaj și centru de grădinărit combinat (1968), primul megastore (1980) și primul magazin de bricolaj cu Drive In (2003), HORNBACH își demonstrează în mod constant puterea de inovare. De zeci de ani, HORNBACH este considerată un angajator de top: peste 25.000 de angajați sunt acum implicați în succesul companiei.
În prezent, HORNBACH România deține 9 magazine fizice, în București Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara, Sibiu, Oradea, Cluj-Napoca și Constanța, și magazinul online.