Rezoluții de Anul Nou pentru un 2025 mai bun din punct de vedere financiar – editorial analist eToro

Când începe un nou an, mulți dintre noi ne îndreptăm atenția către rezoluții clasice, cum ar fi să mergem la sală, să mâncăm mai sănătos sau să învățăm o nouă meserie. Dar, în timp ce astfel de obiective personale se află adesea în centrul atenției, este la fel de important să vă stabiliți rezoluții în ce privește finanțele dumneavoastră. Pentru a vă ajuta să începeți anul 2025 cu dreptul și să pregătiți terenul pentru cel mai bun an financiar de până acum, am prezentat mai jos câteva soluții.

Puneți ordine în finanțele personale. La fel ca un constructor care nu începe să ridice pereții casei fără a avea mai întâi o fundație solidă, înainte de a începe să investiți trebuie să fiți siguri că finanțele personale sunt în regulă. Trebuie să știți care vă este valoarea activelor și cea a datoriilor și asta vă dă valoarea netă. Creați un buget care să includă veniturile, cheltuielile și economiile dvs. și actualizați-l o dată pe lună. Știți cât câștigați și cât cheltuiți? Acesta este primul pas către construirea averii. Urmărirea valorii nete vă permite să vă monitorizați progresul pe calea către independența financiară.

Începeți prin a economisi aproximativ 10% din venituri în fiecare lună. Chiar dacă nu puteți atinge acest obiectiv imediat, începeți cu ceea ce puteți economisi și apoi evoluați. Creați un fond de urgență pentru a acoperi evenimentele financiare neprevăzute – cheltuieli medicale neașteptate, reparații ale mașinii sau alte urgențe care vă pot afecta capacitatea de a genera un venit. Acesta ar trebui să acopere cel puțin 3 luni de cheltuieli obligatorii în cazul în care se întâmplă ceva cu venitul tău. În mod ideal, fondul de urgență ar trebui să acopere mai mult de șase luni de cheltuieli.

Începeți să rambursați datoriile cu dobânzi mari. Creditele de consum precum cele făcute cu cardurile de credit, împrumuturile rapide sau creditele de consum vă pot ruina finanțele. Faceți din plata datoriilor cu dobânzi mari prioritatea numărul unu. Cu cât scăpați mai repede de ele, cu atât mai repede puteți începe să faceți economii.

Stabiliți-vă principalele obiective financiare și acționați, chiar dacă sunt sume mici de bani. Cea mai mare greșeală este să așteptați condițiile perfecte. Este mai bine să economisiți și să investiți sume mici decât să așteptați „momentul perfect”.

Conform celui mai recent sondaj eToro Retail Investors Beat, 40% dintre investitorii individuali români deja și-au atins obiectivele financiare principale, în timp ce doar 11% spun că nu și le-au îndeplinit. Acțiunea este mai importantă decât planificarea perfectă. Nu așteptați momentul ideal – s-ar putea să nu vină niciodată. Stabiliți obiective realiste. Nu vă propuneți să cuceriți Everestul financiar imediat. Împărțiți-vă obiectivele în pași mai mici și sărbătoriți fiecare realizare. Obiectivele trebuie să fie specifice, măsurabile și realiste.

Acum că aveți ordine în finanțe, să ne uităm la investiții. Efectuarea de investiții în mod constant, chiar dacă sunt modeste, poate duce la o creștere substanțială în timp, datorită puterii de capitalizare. De exemplu, investind echivalentul a 500 de dolari pe lună într-un fond de indecsi bursieri, diversificat – adesea cu un randament mediu anual de aproximativ 10% – s-ar putea ajunge la un portofoliu de un milion de dolari în câteva decenii. Deși niciun randament nu este garantat, contribuțiile constante vă ajută să evitați capcanele încercării de a prinde maximele și minimele pieței, o strategie care de multe ori eșuează. Pe termen lung, aceste depuneri regulate pot transforma sume mici într-o fundație solidă pentru viitorul dumneavoastra financiar. Automatizați-vă investițiile. Creați transferuri automate către contul de investiții. În acest fel, nu veți fi tentat să cheltuiți banii în altă parte. Investițiile regulate, chiar și cu sume mici, produc rezultate impresionante în timp. Automatizarea elimină emoțiile din procesul de investiții.

Dacă sunteți deja un investitor experimentat, prioritizați reechilibrarea portofoliului la intervale regulate. Omiterea acestui lucru este una dintre cele mai frecvente greșeli făcute de investitori, deoarece poate schimba pe nesimțite nivelul de risc al unui portofoliu. Prin reducerea pozițiilor care au crescut mai mult decât era prevăzut și realocarea fondurilor către zonele subponderate, nu numai că vă marcați o parte din profituri, dar vă asigurați, de asemenea, că portofoliul rămâne în concordanță cu toleranța dumneavoastră la risc și cu obiectivele de investiții asumate. Această abordare disciplinată vă menține sub control alocarea acțiunilor, ajutându-vă să navigați cu mai multă încredere atât pe piețele în ascensiune, cât și pe cele descendente.

Nu în ultimul rând, reevaluați-vă periodic obiectivele financiare. Viața nu stă pe loc și nici obiectivele financiare nu ar trebui să stea pe loc. Ceea ce altădată părea esențial – cum ar fi economisirea pentru prima casă sau pentru o mașină – s-ar putea să nu mai reflecte prioritățile dumneavoastră actuale. Poate că acum intenționați să vă mutați într-o casă mai mare, sau vă pregătiți pentru sosirea unui copil, ori visați la un buget de călătorie mai aventuros sau vă concentrați asupra pensionării. Revizuindu-vă obiectivele în mod regulat, vă asigurați că acestea evoluează odată cu viața dumneavoastră.

Bogdan Maioreanu, analist eToro

Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi .la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.

eToro este o platformă de tranzacționare și investiții care le permite utilizatorilor să investească, să își împărtășească cunoștințele și să învețe. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 38 de milioane de utilizatori înregistrați în 75 de țări.

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.

  • Alte articole:

    RAFINOR se așteaptă să vândă 150 kg aur de investiții prin rețeaua de magazine MAGNOR în 2025

    Aurul a fost timp de secole una dintre cele mai căutate mărfuri, iar în perioada modernă a devenit o componentă foarte populară a portofoliilor de investiții. Activ preferat pentru protecția…

    Citeste articolul
    Lanțul de cofetării Dulcinella România: afaceri de 7,1 milioane de euro în 2024

    Dulcinella România, rețea românească de cofetării și patiserii cu rădăcini basarabene, are în plan anul acesta deschiderea la Târgu Neamț a unei fabrici cu o suprafață de producție de 4.700…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Federația Română de Fotbal recrutează tineri în proiectul Planet Ball – fotbal contra schimbărilor climatice

    Federația Română de Fotbal recrutează tineri în proiectul Planet Ball – fotbal contra schimbărilor climatice

    NN: Top Employer pentru al șaptelea an consecutiv și clasare pe locul 2 în topul angajatorilor din România

    NN: Top Employer pentru al șaptelea an consecutiv și clasare pe locul 2 în topul angajatorilor din România

    BMW M Motorsport şi iRacing – cooperare avansată în sezonul de curse virtuale 2025

    BMW M Motorsport şi iRacing – cooperare avansată în sezonul de curse virtuale 2025

    Colecta Națională de Alimente, record de generozitate: 626,9 de tone de alimente donate în 3 zile de campanie

    Colecta Națională de Alimente, record de generozitate: 626,9 de tone de alimente donate în 3 zile de campanie