Salvați Copiii România extinde programul antibullying la 260 de grădinițe, cu sprijinul Fundației OMV Petrom

Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației OMV Petrom, extinde programul Să fim prieteni – Fără Bullying – un program de prevenire a bullying-ului, cu o metodologie dezvoltată de Mary Foundation și Salvați Copiii Danemarca – la 260 de grădinițe din București și din țară. Analiza preliminară derulată inainte de introducerea programului în grădinițe arată că 85% dintre profesorii din unitățile de învățământ selectate consideră că preșcolarii cu care lucrează se întâlnesc cu situații de bullying, iar 54% dintre ei afirmă că nu toți copiii au parteneri de joacă la grădiniță.

1.244 de specialiști din grădinițe au fost formați în perioada iunie – septembrie 2024, alăturându-se celor 606 pregătiți în anul școlar anterior. Aceștia vor lucra cu 26.000 de preșcolari și părinții lor în anul școlar 2024 – 2025 pentru a crea comunităţi educaţionale incluzive şi sigure şi a-i spriji pe copii să aibă relaţii pozitive. Specialiștii beneficiază și de suport continuu în cadrul comunității de practică Să fim prieteni.

Ulterior formării, grădinițele sunt dotate cu valize cu resurse ce conțin instrumente educaționale specifice: ursulețul prietenos, ghiduri pentru specialiști, cărți cu activități, cartonașe de conversație, fișe cu exemple care stau la baza conversațiilor cu copiii. Cu ajutorul acestora, copiii învață să-și exprime emoțiile, dezvoltă o înțelegere mai profundă a propriului rol în interacțiunile cu prietenii, iar grupul de copii ca întreg este întărit. Prin folosirea materialelor, prin implicarea în numeroase conversații și activități de grup, copiii, părinții și specialiștii învață cum să gestioneze tachinarea și bullying-ul. Impactul intervenției va fi măsurat pe tot parcursul anului școlar, iar rezultatele vor fi folosite pentru a îmbunătăți și extinde edițiile din anii următori.

Studiul preliminar realizat în rândul cadrelor didactice mai arată că:

Bullyingul este conștientizat de comunitatea școlară, 97% dintre cadrele didactice afirmă că fenomenul a fost avut în atenție la nivelul grădiniței unde își desfășoară activitatea.

54% constată o creștere a fenomenului de izolare socială, afirmând că, în grădinița unde lucrează, nu toți copiii au cu cine să se joace. În aproape un sfert dintre aceste cazuri (23%), copiii excluși din jocul cu colegii se află în astfel de situații adesea sau în permanență.

60% sunt de părere că bullyingul reprezintă o problemă și în afara orelor de grădiniță.

În ceea ce privește atribuirea responsabilității pentru comportamentele de bullying între copii, cel mai frecvent sunt indicați părinții (75% din răspunsuri), urmați de grupul copilului (50%), copiii respectivi (48%) și apoi cadrele didactice (42%) și conducerea școlii (12%). 72% dintre respondenți atribuie responsabilitatea mai multor factori, fapt care indică o corectă percepție asupra complexității fenomenului.

Studiul preliminar a fost derulat pe un eșantion de 608 specialiști (educatori, consilieri, directori) incluși în program. Chestionarele au fost aplicate anterior introducerii metodologiei în activitatea didactică.

„Bullyingul este un fenomen complex, care afectează bunăstarea emoțională, dezvoltarea socială și sănătatea mentală a copiilor și are consecințe atât asupra celor care sunt țintă a bullyingului, asupra celor care inițiază sau a martorilor tăcuți. De aceea educația timpurie este esențială, pentru ca toți copiii să accepte și să valorizeze diferențele dintre ei și să dezvolte relații sociale sănătoase.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

“Bullying-ul poate fi prevenit. 72% dintre cadrele didactice nou intrate în program afirmă acest lucru. Este necesar să intervenim cât mai devreme astfel încât să sprijinim copiii să își conștientizeze propriile trăiri emoționale și să învețe cum să le gestioneze într-un mod sănătos. Prin extinderea programului, oferim oportunități de a acționa și instrumente de prevenire a bullying-ul și promovare a relațiilor pozitive pentru copii, părinți și educatori din 20 de județe.” – Amalia Fodor, Director Fundația OMV Petrom.

Analiza de impact a programului derulat în anul școlar 2023 – 2024 confirmă eficiența utilizării metodologiei, concluziile arătând că:

70% dintre copiii preșcolari care au beneficiat de programul “Să fim prieteni – Fără bullying” au capacitatea de a-și exprima emoțiile și de a le gestiona într-un mod pozitiv.

64% dintre specialiști au remarcat îmbunătățirea climatului din grădiniță.

24% dintre părinți se organizează mai bine pentru a consolida relațiile dintre copii și în afara grădiniței.

Bullyingul la grădiniță se manifestă sub forma excluderii de la jocuri și activități, neacceptării în grup, etichetării și exprimării neadecvate.

Programul Să fim prieteni – Fără Bullying are la bază cercetări de ultimă oră și este fundamentat pe patru valori – toleranță, respect, grijă și curaj. Totodată, metodologia vine în sprijinul cadrelor didactice, oferind un model pedagogic și instrumente educaționale esențiale necesare implementării educației bazate pe valori, în acord cu prevederile curriculumului național pentru educație timpurie.

Activitățile cu copiii pot fi introduse cu ușurință în programul zilnic și contribuie la formarea abilităților socio-emoționale, ținând cont totodată de interacțiunile la nivel de grup și integrarea copiilor în acord cu caracteristicile și înclinațiile individuale.

Adulții din jurul copiilor sunt deopotrivă beneficiari ai programului, având acces la activități dedicate dezvoltării de competențe pentru crearea unei comunități pozitive și responsabili pentru setarea de modele comportamentale sănătoase. Activitățile specifice metodologiei prioritizează întărirea relațiilor sociale ale copiilor, iar filozofia pe care se întemeiază este că relațiile pozitive dintre copii încă de la vârsta preșcolarității previn excluderea și bullyingul.

De 34 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii 3 de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului.

Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg.

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație, mediu și sănătate.

  • Alte articole:

    Peste 150 litri de sânge au fost colectați în 2024 prin inițiativele organizate în YUNITY Park și West Gate Business District

    Genesis Property, unul dintre cei mai importanți proprietari, dezvoltatori și operatori de clădiri de birouri din România, a susținut în acest an donarea și colectarea a peste 150 litri de…

    Citeste articolul
    Pe cal toți suntem egali – proiect lansat de ACS Hippolita, finanțat prin programul StartONG

    În perioada 1 noiembrie – 22 decembrie 2024, Centrul de Echitație Hippolita din satul Oituz, județul Constanța, va găzdui peste 200 de copii vulnerabili din comunitate, în cadrul unui proiect…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren – 32% dintre români au testat detoxul digital

    Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren – 32% dintre români au testat detoxul digital

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm

    Dulcinella România – divizie dedicată personalizării produselor și ambalajelor pentru clienții din retail și HoReCa

    Dulcinella România – divizie dedicată personalizării produselor și ambalajelor pentru clienții din retail și HoReCa

    Pufina Tradiții Românești – din nou produse ediție limitată de la Pehart Grup

    Pufina Tradiții Românești – din nou produse ediție limitată de la Pehart Grup