Pilonul 2 de pensii private – active nete administrate în valoare de 150 mld. RON. O nouă campanie de informare

APAPR anunță lansarea unei noi campanii naționale de informare privind Pilonul 2 de pensii private obligatorii: „Lucrurile bune au nevoie de timp să crească”. Pilonul 2 crește încă din 2008, ajungând astăzi la active nete administrate în valoare de 150 mld. RON (30 mld. EUR), dintre care aproape o treime reprezintă câștigul net adus de investiții.

Campania este derulată împreună cu agenția parteneră Rogalski Damaschin PR, se va desfășura pe TV și online până la finele lunii noiembrie 2024. Este pentru al șaptelea an consecutiv când APAPR derulează campanii naționale cu obiectivul de a crește gradul de informare și conștientizare privind Pilonul 2 de pensii private, precum și drepturile românilor în acest sistem de economisire pe termen lung. Site-ul de campanie este www.pilonul2.ro , unde românii pot să își verifice foarte simplu și rapid apartenența la un fond de pensii private, precum și valoarea contului personal. În prezent, doar unul din opt români este conectat digital la Pilonul 2, verificandu-și online contul de pensie privată.

La Pilonul 2 sunt înscriși 8,2 milioane de români, adică marea majoritate a populației active a țării, dintre care jumătate (peste 4 milioane) contribuie regulat, lună de lună. Banii din Pilonul 2 sunt al doilea cel mai valoros activ financiar al populației, după depozitele bancare. Pentru cea mai mare parte a populației, Pilonul 2 reprezintă de altfel singura sursa de acumulare financiară pe termen lung, în special în cazul românilor cu venituri mici, care au dificultăți să economisească prin alte instrumente.

APAPR a sărbătorit în vara acestui an 20 de ani de activitate, fiind înființată odată cu adoptarea Legii 411/2004 care guvernează Pilonul 2 de pensii private. În toată această perioadă, APAPR a contribuit, prin dialog instituțional profesionist și eficient, la protejarea arhitecturii generale a sistemului de pensii private și a intereselor milioanelor de români care își depun banii și speranțele în fondurile de pensii pentru un viitor mai bun.

Pentru a marca acest moment de maturizare instituțională, APAPR va organiza la București, în aprilie 2025, lucrările bi-anuale ale Adunării Generale a Membrilor PensionsEurope, organizația-umbrelă la nivel european a asociațiilor de fonduri de pensii de pe continent. Împreună, fondurile de pensii private ale membrilor PensionsEurope gestionează active în valoare de aproape 5 trilioane de euro în beneficiul a 90 de milioane de cetățeni europeni.

  • Alte articole:

    Mastercard Rising Stars – inițiativă care susține pasiunea și performanța în baschet

    Mastercard lansează Rising Stars, un program construit în jurul pasiunii pentru baschet, cu trei componente principale: încurajarea performanței printr-o competiție anuală pentru echipele de juniori din regiune, accesibilizarea acestui sport…

    Citeste articolul
    Fabrica ETi din Craiova – recunoaștere internațională pentru excelență

    Fabrica ETi din Craiova, prima investiție internațională a companiei turce ETi și cea mai mare investiție greenfield din sectorul dulciurilor din ultimul deceniu, a primit prestigiosul premiu „TPM Excellence Award…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Mastercard Rising Stars – inițiativă care susține pasiunea și performanța în baschet

    Mastercard Rising Stars – inițiativă care susține pasiunea și performanța în baschet

    Fabrica ETi din Craiova – recunoaștere internațională pentru excelență

    Fabrica ETi din Craiova – recunoaștere internațională pentru excelență

    Campanie Betano în sprijinul Jocului Responsabil: Când ești mereu în joc, nu mai e doar un joc

    Campanie Betano în sprijinul Jocului Responsabil: Când ești mereu în joc, nu mai e doar un joc

    Parteneriat Decathlon și Freeletics pentru soluție unică de antrenament: echipament & servicii de consiliere

    Parteneriat Decathlon și Freeletics pentru soluție unică de antrenament: echipament & servicii de consiliere