Slow Coffee Festival 2024: număr record de vizitatori și peste 200.000 de pahare de unică folosință salvate

Peste 7800 de vizitatori – pasionați ai cafelei de specialitate, antreprenori și simpli curioși, adulți și copii – au vizitat cea de-a 8-a ediție a Slow Coffee Festival, care s-a desfășurat anul acesta între 31 mai – 2 iunie, în București. Numărul vizitatorilor a fost contorizat cu ajutorul unui senzor pus la dispoziție de EUTRON.

Slow Coffee Festival este primul festival dedicat cafelei de specialitate care promovează sustenabilitatea, iar vizitatorii sunt încurajați să își aducă propria cană pentru cafea. Paharele de unică folosință nu sunt disponibile și nici permise în cadrul festivalului. Astfel, în total, au fost salvate peste 200.000 pahare de unică folosință care ar fi fost folosite pentru degustarea cafelei și pentru hidratare. Datorită includerii în organizarea festivalului a trei stații de purificare oferite de D’Accua în colaborare cu GoZero, au fost salvate și peste 3200 PET-uri.

„Ne-am bucurat de un număr record de vizitatori și suntem fericiți că am putut oferi experiențe unice pentru toate vârstele și toate gusturile. Creșterea constantă a festivalului, de la an la an, ne confirmă ideea că, în comunitatea antreprenorilor și a iubitorilor de cafea de specialitate, e nevoie de o conversație deschisă și de colaborare. Faptul că e al doilea an la rând când toată lumea a acceptat să folosească doar pahare sau căni reutilizabile ne arată că toată lumea a înțeles că sustenabilitatea este un must, nu doar un nice to have”, a declarat Laura Roshanian, organizator și co-fondator Artisan Coffee Gear, susținător principal Slow Coffee Festival.

Anul acesta, în cadrul Slow Coffee Festival, a fost organizat Campionatul Național de Aeropress, dar au fost acordate și premiile pentru cea mai bună ciocolată de specialitate din Europa.

Câștigătorul Campionatului Național de Aeropress este George Stănică. El va participa la Campionatul Mondial de Aeropress, din septembrie, în Portugalia. George este un home barista pasionat care nu lucrează în domeniul cafelei de specialitate, dar care a dovedit că, dacă ai suficientă determinare și devotament, oricine poate atinge excelența în acest domeniu.

Tot în cadrul Slow Coffee Festival 2024 au fost acordate și premiile pentru cea mai bună ciocolată de specialitate din Europa, iar printre câștigători s-au numărat și trei producători din România: LivStory Craft Chocolate, Kestar și Maria Magdalena Bizgan.

Participanții la Slow Coffee Festival s-au bucurat de o experiență diversă prin zone dedicate prăjitoriilor naționale și internaționale, unde au putut explora și savura aromele unice ale cafelei proaspăt prăjite. În plus, cu sprijinul oficial al George by BCR, evenimentul a inclus experiențe interactive și o zonă de distracție și networking, ceea ce a oferit atât copiilor, cât și adulților, oportunitatea de a se implica și de a învăța mai multe despre cultura cafelei de specialitate.

De asemenea, ziua de 31 mai a fost dedicată exclusiv mediului de business (B2B Day), iar organizatorii au facilitat pentru comunitatea de restaurante și cafenele 10 workshopuri cu teme fierbinți, susținute de experți în domeniilor lor: de la workshopuri financiare de creștere a business-ului sau de accesare de finanțări, cum îți poți înnoi flota de echipamente de cafenea în leasing operațional până la cele de creare de comunități, de identitate vizuală și de sustenabilitate.

Slow Coffee Festival, ediția a 8-a în cifre:
· 7.800 de vizitatori
· 70 afaceri implicate, printre care cafenele, prăjitorii, ciocolatieri, artiști ceramiști, producători de băuturi naturale și alte afaceri conexe cafelei de specialitate
· 200.000 pahare de unică folosință salvate
· 3.200 PET-uri salvate
· 67 de participanți la Campionatul Național de Aeropress
· 10 workshopuri destinate B2B, 5 workshopuri destinate TECH

Slow Coffee Festival este organizat de Artisan Coffee Gear, pionier în industria cafelei de specialitate din România. Artisan Coffee Gear este o companie care înglobează un întreg univers al cafelei: este distribuitor de echipamente de cafea premium, furnizor de cafea verde național și internațional, deține o cafenea populară în zona de Nord a Bucureștiului și este activ implicată în zona de socializare și cultură din jurul cafelei prin organizarea anuală a Slow Coffee Festival și prin susținerea Campionatului Național de Aeropress. Recent, compania s-a extins și prin programul de finanțare Artisan Invest, ceea ce transformă compania într-un ”one stop shop solution” veritabil.

Partenerii evenimentului: La Marzocco, Huskee, Mahlkönig, Oatly, PUQ Press, Anfim, De’Longhi, Stronghold, Eversys, Schweppes, Eutron, Autonom, Bonapp.eco, BEST Brew, D’Accua, International Chocolate Awards, IICCT, PAB Group, BISM, GoZero.

  • Alte articole:

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm

    Beko România, lider al pieței locale de electrocasnice și unul dintre cei mai mari angajatori privați din România, s-a clasat pe primul loc în topul companiilor din sectorul industriei de…

    Citeste articolul
    Pet Stuff, spitalul veterinar cu program non-stop situat în București, s-a alăturat Grupului LuxVet

    Grupul LuxVet – una dintre cele mai mari platforme care integrează unități veterinare din Europa Centrală și de Est, își întărește constant poziția pe piața românească. Pet Stuff, spitalul veterinar…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren – 32% dintre români au testat detoxul digital

    Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren – 32% dintre români au testat detoxul digital

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm

    Dulcinella România – divizie dedicată personalizării produselor și ambalajelor pentru clienții din retail și HoReCa

    Dulcinella România – divizie dedicată personalizării produselor și ambalajelor pentru clienții din retail și HoReCa

    Pufina Tradiții Românești – din nou produse ediție limitată de la Pehart Grup

    Pufina Tradiții Românești – din nou produse ediție limitată de la Pehart Grup