Parcul Natural Vânători Neamț: biodiversitate, ecoturism și educație – un an de Verde pentru Viitor, proiect susținut de Fundația OMV Petrom

În perioada aprilie 2023 – mai 2024, Asociația de Ecoturism din România, în parteneriat cu R.N.P. Romsilva Administrația Parcului Natural Vânători Neamț RA (APNVNT), Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice, Asociația Mioritics, au implementat proiectul „Ținutul Zimbrului – un model de conservare prin procese naturale și dezvoltare sustenabilă prin educație și ecoturism” în Parcul Natural Vânători Neamț. Proiectul a fost finanțat cu 800.000 de euro prin programul „Verde pentru viitor” susținut de Fundația OMV Petrom și derulat de FDSC și ProPark.

Proiectul a vizat mai multe direcții principale de dezvoltare. In primul rând, au fost create condițiile pentru un management modern și eficient al populațiilor de mamifere mari. Apoi, s-a investit în dezvoltarea infrastructurii de vizitare a parcului natural prin crearea expoziției interioare interactive a centrului de vizitare, amenajarea unei zone recreaționale și poteci senzoriale pentru familii cu copii în apropierea centrului, refacerea și extinderea punții ce asigură o vedere panoramică asupra țarcului de aclimatizare pentru zimbri, precum, remarcarea a 3 trasee (26 km) de drumeție turistică montană și crearea a 3 trasee educaționale. Totodată, 10 angajați ai Parcului au participat la cursuri pentru competențe de ghidare în natură astfel încât să poată oferi experiențe de vizitare deosebite turiștilor.
Nu în ultimul rând, s-a reușit și crearea unei rețele de educatori pentru natură formată din angajați ai parcului și profesori din cinci comunități care acționează pe termen lung ca ambasadori ai Parcului și sprijină înțelegerea rolului biodiversității de către localnici.

În privința biodiversității și a monitorizării speciei zimbru, proiectul a integrat echipamente ce utilizează tehnologii avansate: colare GPS, o dronă cu cameră infraroșu pentru a îmbunătăți managementul parcului și activitățile de conservare. Aceste echipamente sunt folosite și pentru monitorizarea altor specii, depistarea incendiilor sau pentru acțiuni de căutare și salvare. De asemenea, a fost realizat un studiu detaliat despre impactul zimbrului asupra altor specii și relația acestuia cu comunitățile locale, studiu ce va contribui la actualizarea planului de management al Parcului.

Activitățile de dezvoltare a capacității Parcului Natural Vânători Neamț (PNVNT) derulate în acest prim an au inclus crearea rețelei de educatori, prin formarea a 18 profesori și 6 angajați, crearea a 11 kituri educaționale pentru ateliere experiențiale utilizate în șase școli locale și organizarea de activități educaționale în Săptămâna Verde 2024 cu peste 700 de elevi. In plus, centrul a organizat evenimente de conștientizare și educație ecologică și au contribuit la creșterea vizibilității parcului atât la nivel local, cât și național. Evenimentul tradițional „Ziua zimbrului” a fost celebrat în mijlocul comunității, alături de găzduirea a peste 50 de tineri participanți la etapa națională a concursului internațional „Tineri în pădurile Europei” (YPEF – Young People in European Forests).

În data de 31 mai a avut loc inaugurarea noului Centru de Vizitare al Parcului Natural Vânători Neamț, ce a beneficiat de o reamenajare completă a spațiului expozițional astfel încât să devină interactiv și educativ cu ajutorul noilor tehnologii. Spațiul a beneficiat și de eficientizarea din punct de vedere energetic și de modernizarea sistemului de iluminat special conceput pentru expoziții.

Elementele centrale ale expoziției sunt zimbrul – emblematic pentru zonă – și pădurea, ambele teme fiind prezentate prin diorame, instalații high-tech și mecanice, o proiecție imersivă pe un perete de 70 de metri pătrați. De asemenea, au fost create 4 videoclipuri tip 360 de grade din perspectiva a patru animale – zimbru, râs, salamandră și acvilă țipătoare mică – ce pot fi vizionate prin intermediul ochelarilor VR. Vizitatorii au posibilitatea de a explora un spațiu dedicat comunităților locale, care include o cronologie a evenimentelor din ultimii 8000 de ani, transformând centrul într-un loc captivant unde vizitatorii pot afla mai multe despre fauna și flora și rolul acestora în menținerea biodiversității. In plus, s-a realizat un film de 15’ pentru a prezenta Parcul Natural Vânători Neamț,” Ținutul Zimbrului ” publicului larg. Acesta poate fi urmărit atât în cadrul Centrului de Vizitare, cât și online pe YouTube.

„În mai bine de douăzeci de ani de la înființare, Administrația Parcului a fost la originea unei serii de premiere la nivel național: prima certificare a managementului forestier în sistem FSC, primii zimbri reintroduși în libertate în România, înscrierea ca sit mixt al Peisajului cultural monahal Vânători Neamț în lista indicativă a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, nominalizarea anuală în Top 100 Green Destinations.

De această dată se reușește ridicarea ștachetei la nivel național, atât în ceea ce privește funcționalitățile extinse ale Centrului de Vizitare, în strânsă concordanță cu aspectele culturale, spirituale și cele naturale specifice zonei, cât și prin abordările inedite legate de educația de mediu și monitorizarea faunei.”, a declarat Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului.

„AER lucrează îndeaproape cu Administrația Parcului și destinația Ținutul Zimbrului de mai bine de opt ani de zile, urmărind dezvoltarea zonei ca destinație ecoturistică, alături de alte nouă zone din România. Noul Centru de Vizitare are rolul de a diversifica oferta de petrecere a timpului liber în destinație, reușind astfel să integrăm aria protejată în imaginea și oferta destinației. Ne dorim ca, datorită gradului ridicat de interactivitate și experienței inedite de învățare, Centrul de Vizitare să devină una din principalele atracții turistice și motorul principal de dezvoltare al zonei”, a declarat Bogdan Papuc, directorul executiv al AER.

„Fundația OMV Petrom și-a propus să sprijine Parcul Natural Vânători Neamț pentru a crea un model de reconstrucție, de conservare a biodiversității și de dezvoltare responsabilă a comunităților locale, construind pe valorile acestei arii protejate. Ne bucurăm ca suntem parte din acest proces și sperăm că Centrul de Vizitare complet modernizat conform tendințelor expoziționale de secol XXI să atragă cât mai mulți turiști mici și mari care să descopere rolul biodiversității pentru asigurarea bunăstării umane pe termen lung”, a declarat Ana-Maria Mihăescu, președinta Fundației OMV Petrom.

  • Alte articole:

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm

    Beko România, lider al pieței locale de electrocasnice și unul dintre cei mai mari angajatori privați din România, s-a clasat pe primul loc în topul companiilor din sectorul industriei de…

    Citeste articolul
    Pet Stuff, spitalul veterinar cu program non-stop situat în București, s-a alăturat Grupului LuxVet

    Grupul LuxVet – una dintre cele mai mari platforme care integrează unități veterinare din Europa Centrală și de Est, își întărește constant poziția pe piața românească. Pet Stuff, spitalul veterinar…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren – 32% dintre români au testat detoxul digital

    Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren – 32% dintre români au testat detoxul digital

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm

    Dulcinella România – divizie dedicată personalizării produselor și ambalajelor pentru clienții din retail și HoReCa

    Dulcinella România – divizie dedicată personalizării produselor și ambalajelor pentru clienții din retail și HoReCa

    Pufina Tradiții Românești – din nou produse ediție limitată de la Pehart Grup

    Pufina Tradiții Românești – din nou produse ediție limitată de la Pehart Grup