TenarisSilcotub acordă 248 de burse Roberto Rocca pentru elevi din licee tehnice

TenarisSilcotub este consecvent în strategia de sustinere a educației tehnice și premiază, într-o nouă ediție a Programului de Burse Roberto Rocca, elevi care studiază profile tehnice în Zalău, Călărași și Câmpina. Elevii premiați studiază în cadrul a șapte licee tehnice din judetele Sălaj, Călărași și Prahova.

„Programul de Burse Roberto Rocca pentru liceenii pasionați de domeniul tehnic deja are tradiție în comunitatea noastră și reprezintă o recunoaștere pentru rezultatele educaționale, dar și consecvența și determinarea elevilor de a-și atinge obiectivele. 30% dintre bursierii din acest an au mai obținut cel puțin o dată bursa Roberto Rocca, pe perioada liceului”, declară Codruța Hodrea, Community Relations Manager, TenarisSilcotub.

În acest an au fost premiați 248 de elevi cu performanță ridicată la învățătură, după un procesul de selecție care a inclus teste de matematică și logică. Comunitatea de bursieri din acest an este formată din 53 de eleve și 195 de elevi care își văd viitorul practicând o meserie tehnică după terminarea liceului sau a unei facultăți de profil.

„Întregul proces de participare la bursele Roberto Rocca, a avut pentru noi doar aspecte pozitive. Elevii au apreciat sprijinul financiar iar câștigarea bursei i-a motivat și responsabilizat pe fiecare dintre ei. Orice sumă în sprijinul educației, în special a celui tehnologic ne ajută să obținem rezultate durabile și să contribuim la viitorul acestor elevi. Năprădean Horațiu, Director Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băseşti”

În prezent, în cadrul TenarisSilcotub, 40% din personalul de producție este reprezentat de tehnicieni ce provin de pe băncile liceelor partenere.

„Întregul proces de selecție mi s-a părut foarte bine organizat și ușor de gestionat. Am primit cu multă bucurie vestea că sunt printre câștigătorii bursei. Am folosit suma primită pentru achiziția unui laptop și a unei imprimante, esențiale pentru proiectele școlare. Pe viitor, îmi doresc să obțin o notă bună la bacalaureat, pentru a-mi putea urma visul de a fi student”, adaugă Simina, una dintre câștigătoarele burselor.

Silcotub S.A. este cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici și, din 2004, este parte a companiei Tenaris – lider mondial în producția și furnizarea de produse tubulare și servicii conexe pentru industria energetică, industria auto, sectorul de petrol și gaze și alte aplicații industriale.

Compania este prezentă în 9 orașe din România și operează unități de producție de la colectarea și pregătirea fierului vechi la realizarea de produse tubulare cu valoare adăugată mare la Zalău. O fabrică de prăjini de pompare în Câmpina și un centru de servicii logistice în Ploiești, completează portofoliul de produse și servicii pentru clienții din industria de petrol și gaze. Prin programele de dezvoltare socială, compania investește în educație, cultură și sănătate.

  • Alte articole:

    SE POATE să-ți reiei planurile puse pe pauză – campanie Oxygen pentru Garanti BBVA

    Garanti BBVA România a lansat “SE POATE să-ți reiei planurile puse pe pauză”, un nou capitol din cadrul celei mai importante campanii integrate a băncii, semnate de Oxygen, menite să…

    Citeste articolul
    URSUS oferă 1% din vânzări pentru protejarea habitatului natural al urșilor și a locuitorilor din zona Munților Făgăraș

    URSUS contribuie cu 1% din valoarea vânzărilor produselor URSUS Premium și URSUS Fără Alcool, din perioada noiembrie – decembrie 2024, către Fundația Conservation Carpathia, pentru a susține protejarea habitatului urșilor…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    SE POATE să-ți reiei planurile puse pe pauză – campanie Oxygen pentru Garanti BBVA

    SE POATE să-ți reiei planurile puse pe pauză – campanie Oxygen pentru Garanti BBVA

    URSUS oferă 1% din vânzări pentru protejarea habitatului natural al urșilor și a locuitorilor din zona Munților Făgăraș

    URSUS oferă 1% din vânzări pentru protejarea habitatului natural al urșilor și a locuitorilor din zona Munților Făgăraș

    Braiconf, brandul emblematic al cămășilor bărbătești din România, își diversifică portofoliul

    Braiconf, brandul emblematic al cămășilor bărbătești din România, își diversifică portofoliul

    O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente revine între 13-15 decembrie 2024, în magazine Lidl, Penny, Auchan și Kaufland

    O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente revine între 13-15 decembrie 2024, în magazine Lidl, Penny, Auchan și Kaufland