
Piața aurului a înregistrat o tendință ascendentă în ultimii ani, depășind record după record și atingând noi maxime istorice. Astfel, aurul a crescut cu aproximativ 50% în ultimele 12 luni, ajungând la 450 lei/gram. Recorduri se înregistrează și la nivel internațional. Goldman Sachs și-a revizuit recent previziunile, estimând că până la sfârșitul lui 2025 prețul aurului va ajunge până la 3.100 de dolari/uncie troy (31,10 g).
Cu noi vârfuri istorice așteptate în 2025, creșterea cererii de aur este influențată de mai mulți factori, între care instabilitatea economică și geopolitică și achizițiile masive ale băncilor centrale, care au continuat să își mărească rezervele de aur și în 2024. Polonia, Ungaria și India au fost printre principalele țări care au achiziționat cantități semnificative de aur anul trecut.
„Aurul își menține statutul de investiție sigură și lichidă în orice perioadă”, subliniază Cosmin Popovici, CEO MAGNOR, compania cu cea mai diversificată platformă de tranzacționare a aurului, electronicelor și produselor de lux pre-owned. „Interesul clienților pentru aur a fost constant de-a lungul timpului, fiind cel mai tranzacționat activ al companiei noastre. Dar contextul economic și cel geopolitic actual au transformat această valoare într-o alegere strategică de investiții”, mai spune CEO-ul MAGNOR.
MAGNOR estimează vânzări de 150 de kg de aur de investiții în 2025
Ponderea românilor interesați de achiziția aurului de investiții a crescut, iar piața bijuteriilor din aur a rămas la fel de puternică precum în anii precedenți. În paralel, se remarcă o creștere a tranzacțiilor cu bijuterii pre-owned, tendință influențată de sustenabilitatea și accesibilitatea acestor produse.
„Achizițiile directe de aur au crescut semnificativ, pentru că investitorii căută să-și diversifice portofoliile și să se protejeze împotriva riscurilor economice. Sunt interesați de achiziția aurului persoane care vor să își securizeze economiile, să le protejeze de efectele inflației, dar și investitori mai mari. Estimăm vânzări de 150 de kg de aur de investiții în 2025”, afirmă Cosmin Popovici.
Tendințe pe piața aurului din România. Ce se cumpără cel mai mult?
Principalul distribuitor al RAFINOR, liderul industriei de prelucrare a metalelor prețioase din România, MAGNOR comercializează lingouri de aur de investiții care se disting prin finisare de înaltă calitate și puritate garantată. Acestea sunt certificate de laboratoare acreditate la nivel european, ambalate și controlate individual înainte de expediere. Cele mai solicitate sunt lingourile din aur de 24 K cu gramaje mari.
Pe lângă lingouri, bijuteriile din aur rămân populare, atât ca accesorii, cât și ca investiții pe termen lung. „Deși prețurile au crescut, românii continuă să cumpere bijuterii din aur, atât noi, cât și pre-owned, ca simbol al statutului, al unor momente speciale din viață, dar și ca investiții”, subliniază Cosmin Popovici. Cele mai căutate bijuterii din aur anul acesta sunt cele în tendințe, precum bijuteriile statement, care marchează o revenire în trend a bijuteriilor opulente și îndrăznețe. De asemenea, foarte solicitate sunt cele din metale mixte – aur alb cu aur galben sau roz – și designuri asimetrice sau geometrice, cu aspect modern.
Compania românescă MAGNOR vine în întâmpinarea interesului crescut al românilor pentru aur prin derularea programelor Buy Back. Cei care vin în magazinele MAGNOR cu o bijuterie veche din aur, pe care vor să o vândă, primesc un voucher cu reduceri de până la 500 de lei, pe care-l pot folosi ca să-și cumpere o bijuterie nouă din aur. Mai mult, cei care schimbă aurul la MAGNOR primesc până la 265 lei/g pentru bijuteriile de aur de 14K și 310 lei/ g pentru cele de 18K.
„Programele Buy Back sunt o facilitate importantă prin care oferim cât mai multor clienți posibilitatea să cumpere bijuterii la prețuri avantajoase. Pe lângă reducerile importante de prețuri, MAGNOR oferă certitudinea unei achiziții sigure, cu autenticitate garantată”, mai spune CEO-ul companiei, Cosmin Popovici.
Lider al industriei de profil cu experiență de peste 16 ani, MAGNOR – marcă înregistrată la nivel intenațional – deține cea mai diversificată platformă de tranzacționare pentru bijuterii, produse de lux pre-owned, electronice și metale prețioase. Totodată, holdingul oferă servicii de creditare pe termen scurt de tip amanet și operațiuni de schimb valutar. Cel mai dinamic și modern jucător în domeniu, lider de reputație, MAGNOR operează 25 de magazine în Bucureşti, Ilfov, Sibiu, Braşov, Piatra Neamţ, Focşani, Bacău, Craiova, Galaţi şi Constanţa, Tg. Mureş, Buzău și Ploieşti.
Pe piața de profil, MAGNOR se diferențiază prin profesionalism, cel mai diversificat portofoliu de produse și servicii, stabilitate și structura de guvernanță corporativă. În raport cu clienții este o soluţie de încredere pentru obţinerea unui împrumut rapid, răspunzând necesității populației de a găsi o alternativă dinamică, simplă și avantajoasă de creditare. Cu o echipă dedicată și dinamică de profesioniști, compania s-a remarcat de-a lungul istoriei sale printr-o relație transparentă cu piața, reziliență și rezultate aflate an de an pe un trend ascendent.
Compania a investit masiv în digitalizare, urmărind astfel să ofere clienților o experiență cât mai confortabilă și plăcută în magazinele sale, adaptată erei informaționale. Totodată, prioritizarea investițiilor în tehnologie reflectă viziunea de dezvoltare durabilă și sustenabilă a holdingului.