Școlile de design ENSAAMA, Rubika și Strate, în competiție pentru a crea un nou accesoriu Dacia

Lansat la Salonul Auto de la Paris, în octombrie 2024, concursul de design YouClip a pus în competiție trei școli de design (ENSAAMA, Rubika și Strate).

Odată cu lansarea noului Duster, sistemul YouClip, prezentat pentru prima dată pe conceptul Manifesto, a devenit disponibil pe toate noile modele Dacia.

Faza finală a concursului va avea loc în cursul lunii martie 2025, în urma votului a mai multor sute de jurnalişti europeni.

În competiție au rămas în prezent 4 proiecte. Dacia va lua în considerare introducerea în producție a proiectului câștigător.

YouClip este un sistem de accesorii conceput și dezvoltat de Dacia pentru a răspunde unor nevoi esențiale ale șoferului și pasagerilor, pentru care nu exista până acum o soluție în interiorul vehiculului. YouClip permite astfel atașarea unor accesorii mici și practice în diferite zone din interiorul vehiculului.

Prezentat în premieră pe conceptul Manifesto, sistemul YouClip și-a făcut apariția în gama Dacia odată cu lansarea modelului Duster. Acesta dispune de 6 puncte de fixare standard și 2 puncte suplimentare pe tetiere, disponibile ca accesoriu.

Accesoriile YouClip pot fi mutate dintr-un loc în altul în habitaclu, dar și de la un model la altul. Spring are 3 puncte de prindere standard. Bigster, ale cărui comenzi au fost deschise în ianuarie, oferă, de asemenea, 5 puncte de atașare standard și 2 puncte suplimentare pe tetiere, disponibile ca accesoriu.

YouClip corespunde filozofiei de marcă Dacia, care presupune eliminarea a tot ce este superflu și redundant. Gama de accesorii va fi disponibilă în curând pe toata gama de modele.

La Salonul Auto de la Paris 2024, Dacia a lansat un concurs în colaborare cu trei școli de design renumite. Scopul acestuia este de a proiecta un nou accesoriu YouClip pentru utilizare în interiorul vehiculelor Dacia. După etapa de selecție, fiecare școală are în prezent cel puțin un proiect în faza finală a concursului. Accesoriul câștigător va fi stabilit prin votul unui grup de jurnaliști europeni în cursul lunii martie, în timpul testelor pentru presă cu modelul Bigster.

65 de designeri și-au depus proiectele până la sfârșitul lunii ianuarie. Din acestea, au fost selectate 4 proiecte, care provin de la următoarele școli:

ENSAAMA (Ecole Nationale Supérieure des Arts Appliqués et des Métiers d’Art), situată în inima Parisului, este o instituție publică de învățământ superior fondată în 1969, specializată în arte aplicate.

Rubika este o școală de învățământ superior de creație digitală specializată în jocuri video, animație și design industrial, care dispune de 5 campusuri în Valenciennes (regiunea Hauts-de-France), Montbéliard (regiunea Bourgogne-Franche-Comté), Montréal, în Canada, Pune, în India și Nairobi, în Kenya.

Strate este o școală franceză de design industrial și o instituție privată de învățământ superior tehnic specializată în predarea designului industrial și a profesiilor de prototipare de design, care dispune de campusuri în orașele Sèvres (Regiunea Île de France) și Lyon.

Proiectul Dog Set, prezentat de Garance Probsting (ENSAAMA).

Acest accesoriu este conceput pentru a simplifica viața proprietarilor de câini, combinând trei funcții esențiale pentru bunăstarea și îngrijirea animalului. El se prezintă sub forma unui dispozitiv care încorporează un bol, pentru a hrăni sau hidrata câinele în timpul călătoriei, un compartiment discret, detașabil, care conține pungi de colectare pentru plimbări responsabile în natură și un cârlig multifuncțional ideal pentru atașarea unei lese sau unui ham. Acest accesoriu economisește spațiu și timp, deoarece reunește tot ceea ce este esențial pentru plimbarea unui câine într-un singur loc, ușor accesibil. Accesoriul poate fi atașat în portbagaj sau în spatele tetierelor.

„Set Comfort +”, prezentat de Hadrien COSTREJEAN (ENSAAMA).

Somnul confortabil este întotdeauna o provocare atunci când ești pasagerul unei mașini. Există, desigur, soluția pernelor de voiaj, dar acestea ocupă mult spațiu. Comfort + este o inovație care revoluționează confortul pasagerilor. Această pernă se umflă ușor profitând de fluxul de aer al mașinii în mișcare, cu geamul întredeschis. După utilizare, Comfort + se pliază și se fixează ușor în spatele consolei sau pe suportul YouClip din spatele tetierei, oferind o soluție de depozitare practică și inteligentă.

Proiectul „Legătura”, prezentat de Hector VANQUAETHEM (Rubika).

Acest accesoriu, al cărui nume, ales în limba română, subliniază originea românească a mărcii Dacia, cuprinde două elemente:

Primul permite reglarea și blocarea curelelor și poate fi instalat ușor în habitaclu.

Al doilea este alcătuit din două straturi de material suplu, prinse cu ajutorul unor curele. Stratul superior al materialului este perforat, asigurând organizarea spațiului de depozitare din portbagaj și împiedicând răsturnarea obiectelor. Dacă este întors pe partea cealaltă, care se prezintă sub forma unui strat protector impermeabil, accesoriul poate fi utilizat ca un covoraș de exterior sau pentru interiorul portbagajului.

„Legătura” se poate transforma în câteva secunde într-un sac multifuncțional pentru picnic.

Proiectul „Roadbin”, prezentat de Zoé Dusollier (Strate).

RoadBin este un mini coș de călătorie, care se atașează cu ușurință în interiorul vehiculului. Conceput pentru a fi portabil, compact și practic, RoadBin este echipat cu: Un capac etanș, pentru a reține mirosurile. Un compartiment detașabil pentru sacii de gunoi, plasat lateral. Cârlige care permit atașarea la rucsac, la bicicletă sau în cort, în timpul activităților în aer liber.

  • Alte articole:

    One United Properties a semnat achiziția terenului One City District, investiție de 21 mil. euro

    One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, a semnat cu CPI România achiziția unui…

    Citeste articolul
    Atelier de caroserii extins în localitatea Neutraubling, pus în funcțiune la uzina BMW Group din Regensburg

    Uzina BMW Group din Regensburg a pus în funcţiune un nou atelier de caroserii la Uzina 6.12 (Neutraubling, Bavaria, Germania), la care au participat comisarul local din Regensburg, Tanja Schweiger,…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Maşina Germană a Anului și alte distincții de top: BMW a început 2025 cu numeroase premii internaționale

    Maşina Germană a Anului și alte distincții de top: BMW a început 2025 cu numeroase premii internaționale

    The Economist a oferit premiul Alastair Burnet centrului de învățare Mayflower Centre din România

    The Economist a oferit premiul Alastair Burnet centrului de învățare Mayflower Centre din România

    MINA și SuperLiga pregătesc experiențe imersive cu proiecții 360, dedicate fanilor fotbalului

    MINA și SuperLiga pregătesc experiențe imersive cu proiecții 360, dedicate fanilor fotbalului

    Dan Air – partener de mobilitate al lui Constantin Popovici, campion la sărituri în apă de la mare înălțime

    Dan Air – partener de mobilitate al lui Constantin Popovici, campion la sărituri în apă de la mare înălțime