Ursus Breweries lansează Brew your story – un program de mentorat dedicat studentelor și masterandelor

Ursus Breweries lansează un program de mentorat dedicat studentelor și masterandelor care sunt interesate să descopere cum arată o carieră într-un domeniu tehnic sau în vânzări. Programul va dura 9 luni de-a lungul cărora 16 mentori care și-au construit o carieră în cadrul Ursus Breweries le vor oferi celor selectate recomandări și îndrumare pentru a face primii pași în carieră. Acest proiect se înscrie în demersul Ursus Breweries de a combate stereotipurile de gen asociate rolurilor cu profil tehnic sau de vânzări. Programul va fi lansat în cadrul unei conferințe online, pe data de 6 noiembrie, care cuprinde și un scurt training de personal branding.

„Oamenii sunt înzestrați cu calități unice și fiecare poate străluci și își poate construi o carieră pe măsura abilităților, mai ales dacă are sprijinul necesar la început de drum. Știm că există încă stereotipuri cu privire la rolurile mai potrivite pentru femei – sau pentru bărbați, iar prin acest program de mentorat ne dorim să deschidem ușa spre viziunea de a avea o carieră în domenii tehnice sau în vânzări tinerelor care simt că ar rezona cu asta, dar care poate se simt descurajate să facă primul pas. Programul mi-a surâs de la început și mă bucur că voi putea chiar eu să fiu mentor, alături de alți colegi care vor împărtăși din experiențele lor valoroase.” a declarat Gabriela Crețu, Vicepreședinte Vânzări Ursus Breweries.

Conferința de lansare: online, pe 6 noiembie, la ora 10:00

Tinerele care vor să afle mai multe informații despre acest program sunt invitate să participe la evenimentul online de lansare. În cadrul evenimentului vor descoperi câteva elemente despre istoria berii, procesul de producție, dar și despre cum arată o carieră în echipa Ursus Breweries. Vor avea, de asemenea, ocazia de a interacționa cu o parte dintre mentori, cum ar fi Gabriela Crețu, Vicepreședinte Vânzări sau Mihaela Iancău, Brewing Manager.

Totodată, vor cunoaște și câțiva tineri care și-au început cariera în industria berii prin programul dedicat studenților Go Graduate și care au continuat să evolueze în carieră în echipa Ursus Breweries. Evenimentul se va încheia cu un training de branding personal susținut de Ștefan Teodorescu, Trainer & Co-fondator @Wellbeing Crafters. Participarea la conferință este gratuită, iar tinerele interesate se pot înscrie aici: https://myconnector.ro/ursus/1857/details .

Un program de mentorat de 9 luni cu întâlniri 1 to 1

În primul an în care Ursus Breweries organizează programul „Brew your story”, compania pune la bătaie 16 locuri pentru tinerele care vor să își dezvolte abilitățile personale și profesionale sub îndrumarea unuia dintre cei 16 mentori din echipa Ursus Breweries. Mentorii au experiență în departamente diverse, precum: HR (Head of Talent and Development, HR Business Partner), vânzări (Sales Vice President, MT Director, Sales Developent Manager), marketing (Brand Managers & Senior Brand Managers), Integrated Supply Chain (Brewing Manager, SHE Manager, Head of Distribution, ISC Supply and Demand Planning Director), finance (Finance Business Partner Lead).

După ce va fi finalizat procesul de selecție, fiecare mentee va fi asociat unui mentor. Ulterior, persoanele selectate vor beneficia de o sesiune lunară 1 to 1 de mentorat, care poate avea loc online sau fizic, în functie de preferința și programul fiecărei echipe. Sunt eligibile studentele aflate la început de carieră, indiferent de specificul facultății urmate. Formularul de înscriere în cadrul programului de mentorat va fi împărtășit în timpul conferinței care va avea loc pe data de 6 noiembrie.

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România, fiind liderul pieței de bere. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International.

  • Alte articole:

    Tranzacțiile transfrontaliere de ecommerce în CEE au crescut cu 15% în 2024, la 24 de miliarde de euro

    Tranzacțiile de comerț electronic transfrontalier din Europa Centrală și de Est (CEE) au crescut cu 15% în 2024, atingând 24 de miliarde de euro, potrivit CEE Ecommerce Survey realizat de…

    Citeste articolul
    Cererea de închiriere pentru spații de birouri, susținută de oferta redusă și de tendința de revenire la birou

    Piața de birouri din București se află într-un proces de transformare semnificativă după un deceniu de dezvoltare intensă. Oferta de spații noi a atins minime istorice, în timp ce în…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Adevărata tragedie nu e dezastrul, ci lipsa pregătirii: PAID atrage atenția asupra impactului dezastrelor naturale

    Adevărata tragedie nu e dezastrul, ci lipsa pregătirii: PAID atrage atenția asupra impactului dezastrelor naturale

    Creștere de 27% în 2024 pentru GourmetGIFT, lansarea colecției de Paște 2025 și noi acțiuni de marketing

    Creștere de 27% în 2024 pentru GourmetGIFT, lansarea colecției de Paște 2025 și noi acțiuni de marketing

    Brandocracy, platforma de consultanță strategică în branding și marketing – avans anul de 15% în ultimii 3 ani

    Brandocracy, platforma de consultanță strategică în branding și marketing – avans anul de 15% în ultimii 3 ani

    Maşina Germană a Anului și alte distincții de top: BMW a început 2025 cu numeroase premii internaționale

    Maşina Germană a Anului și alte distincții de top: BMW a început 2025 cu numeroase premii internaționale