OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ 85.000 de dosare de daună deschise în baza polițelor de asigurare de sănătate din portofoliu aproximativ 25 milioane de lei în cursul primelor 6 luni ale anului 2024.
Media de vârstă a persoanelor care au folosit serviciile medicale incluse în asigurarea OMNI+ în 2024 este de 37 de ani, iar specializările accesate cel mai frecvent de către aceștia au fost medicină de laborator, imagistică, ginecologie, ORL și dermatologie.
OMNIASIG a acoperit peste 140.000 de servicii medicale pentru asigurații din portofoliul său, prin intermediul asigurării de sănătate OMNI+. Orașele în care cei mai mulți asigurați OMNIASIG au accesat beneficiile asigurării de sănătate sunt București, Timișoara, Iași, Cluj și Ploiești.
Femeile au apelat mai des decât bărbații la serviciile incluse în asigurarea de sănătate. Media accesărilor pentru femei a fost de 3,8, respectiv 3,4 pentru bărbați. Totodată, în prima jumătate a anului 2024, s-a observat o frecvență mai mare de utilizare a beneficiilor asigurării OMNI+ în rândul membrilor de familie, față de accesările angajaților asigurați. Media accesărilor pentru membrii de familie a fost de 4,2, comparativ cu media angajaților asigurați de 3,5. De asemenea, beneficiile asigurării de sănătate au fost accesate preponderent de angajați din domeniile IT, comerț și industria financiară.
În 2024, OMNIASIG oferă clienților săi acces la peste 1.400 de clinici partenere din toată țara, pe baza asigurării de sănătate OMNI+. Accesarea serviciilor medicale în aceste clinici a fost de 76%. Sistemul de accesare a clinicilor partenere permite decontarea directă a serviciilor medicale, proces prin care plata se face direct între OMNIASIG și furnizorul medical, fără a implica financiar persoana asigurată. 24% dintre asigurații OMNIASIG au optat pentru sistemul de rambursare a serviciilor medicale. Acesta le permite asiguraților accesul la serviciile oricărei clinici din țară, valoarea serviciilor medicale fiind ulterior decontată de către OMNIASIG conform planului de acoperiri din polița de asigurare. Pentru efectuarea plăților, timpul mediu de rambursare a fost de 7 zile lucrătoare de la momentul în care dosarul este complet.
OMNIASIG lucrează constant la îmbunătățirea serviciilor oferite clienților săi. Astfel, în 2024 peste 850 de clinici partenere au implementat cu succes portalul digital OMNIdoc, sistem care le permite asiguraților OMNI+ să beneficieze de autorizarea directă a serviciilor medicale între clinică și OMNIASIG, fără a fi nevoiți să contacteze Call-Center-ul OMNIASIG pentru pre-autorizarea serviciilor.
Înrolarea în platforma OMNdoc va continua pentru a cuprinde întreaga rețea națională de clinici partenere. Verificarea clinicilor partenere înrolate în platforma OMNdoc se poate face pe website-ul OMNIASIG.
Tot în 2024 OMNIASIG a adus asiguraților săi un nou flux 100% digital pentru accesarea serviciilor medicale asigurate, prin extinderea funcționalităților aplicației sale de mobil, cu o secțiune dedicată asigurărilor de sănătate OMNI+. Experiența asiguraților în utilizarea acestei polițe devine acum mult mai simplă și rapidă prin noile facilități disponibile precum:
● Solicitarea programărilor și autorizărilor într-o clinică parteneră și a rambursărilor pentru serviciile medicale achitate
● Notificări în timp real direct în aplicație privind stadiul solicitărilor
● Încărcarea documentelor necesare autorizării sau rambursării costurilor
● Harta interactivă a clinicilor partenere OMNIASIG, cu posibilitatea de apelare a acestora direct din aplicație
● Anularea unei programări sau solicitarea unei reprogramări
● Vizualizarea acoperirilor, a limitelor și a consumului, inclusiv pentru dependenții minori
● Vizualizarea istoricului solicitărilor și a documentelor încărcate
OMNIASIG urmărește în mod constant să ofere clienților săi servicii prompte și de înaltă calitate, astfel că rezultatul Net Promoter Score (NPS), acordat conform evaluării asiguraților, pe durata derulării dosarului de daună, a fost în primul semestru al anului de 88,4%.
Asigurarea de sănătate OMNI+ reprezintă un atu în portofoliul de beneficii al oricărui angajator pentru protecția și retenția angajaților. OMNI+ permite angajaților accesul la o gamă largă de servicii medicale și include un sistem eficient de utilizare, adaptabil în funcție de necesitățile și preferințele fiecărui utilizator. Asigurații pot alege orice clinică sau spital privat de pe teritoriul țării, atât pentru consultații simple (în regim normal sau telemedicină), cât și controale, analize de laborator și investigații (inclusiv cele complexe de tip CT, RMN), până la urgențe medicale, spitalizare, tratamente și intervenții chirurgicale, sau acoperiri pentru cazurile medicale complexe.
OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari și mai stabili asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul tuturor acestor ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.
OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea ce întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea.
Vienna Insurance Group (VIG) este principalul grup de asigurări în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (ECE). Peste 50 de companii de asigurări și fonduri de pensii din 30 de țări fac parte din acest grup cu tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii. Aproximativ 29.000 de angajaţi ai VIG răspund nevoilor de zi cu zi ale celor peste 32 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 și la Bursa de Valori din Budapesta din noiembrie 2022. Compania beneficiază de rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor’s. VIG colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.